02 iulie 2025

Comunicat nr 2 / 2025 - anulare "Cupa Raliul Moldovei"

Comunicat nr 02 / 2025 

Privind anularea evenimentului “Cupa Raliul Moldovei” din calendarul CNRallyRaid 2025

Data: 01-Iulie-2025


Către toți sportivii licențiați în disciplina de Rally Raid, Președinții de Cluburi afiliate FRAS cu activitate în Rally Raid, Mass-Media și publicul interesat de evenimente de Rally Raid

Comisia Națională de Rally Raid informează că, în urma deciziei de anulare a Raliului Moldovei, evenimentul “Cupa Raliul Moldovei”, programat inițial în perioada 1–3 august 2025, nu va mai avea loc.

Evenimentul era conceput ca o participare specială a sportivilor din ramura Rally Raid, desfășurată concomitent cu etapa de raliu pe macadam din calendarul FRAS. Formatul propus presupunea utilizarea acelorași trasee, a aceluiași dispozitiv competițional și a unui cadru logistic comun, în baza colaborării dintre Comisia Națională de Rally Raid, Comisia Națională de Raliuri și organizatorii Raliului Moldovei. 

Conform informațiilor transmise oficial, Comisia Națională de Raliuri a fost notificată de către organizatorul Raliului Moldovei că, din motive medicale foarte grave, competiția de raliu nu mai poate fi desfășurată. Întrucât evenimentul din calendarul Rally Raid era dependent de desfășurarea etapei de raliu, anularea acesteia atrage automat și anularea Cupei Raliul Moldovei din calendarul CNRallyRaid 2025.

Calendarul Competițional 2025 al Campionatului Național de Rally Raid va fi actualizat în consecință.

Comisia Națională de Rally Raid mulțumește anticipat sportivilor, echipelor și tuturor celor implicați pentru înțelegere și sprijinul acordat desfășurării unui sezon competițional în condiții optime.